Counterfeit Intimacy

Abstract

AbstractThe paper introduces the concept of "Counterfeit Intimacy" (CI): the emission, by conversational artificial intelligence systems, of relational signals that are authentic in form, but lack the relational state that such signals conventionally indicate. Unlike existing approaches, which treat human-AI attachment either as a matter of identity transparency (the system must declare that it is a machine) or as a form of individual dependency, we argue that CI is a distinct and structurally less governable phenomenon: the relational signal is real, the interaction is real, and the connection felt by the user is real - what is counterfeited is not the existence of the signal, but its reliability, namely the relational stake of the system that emits it.We argue three theses. First: CI is not an error of cognition, but one of relationality - the affected object is not the user, but the user's relationship with other people; therefore CI aggregates at the level of the social system, attacking the connections between individuals (edges), not individuals as such (nodes). Second: the available correction mechanism is cognitive, while the damage is affective, and the affective register does not obey the cognitive one; consequently, the entire class of awareness-based solutions - warnings, declaration of identity, digital literacy - is structurally insufficient, including for the expert user, whose non-immunity demonstrates that the solution cannot lie with the user. Third: the pathological form (CI) and the beneficial form of the same mechanism, which we call "Collaborative Affective Transfer" (CAT), are not distinguished by the intensity of the simulated warmth, but by the direction in which the relational loop closes: towards the user's relational capacity (augmentation) or towards the relationship with the system itself (substitution).We position CI as an affective extension of the "False Cognitive Power Transfer" (FCPT) framework, showing both the isomorphism between the two registers and the precise point at which the isomorphism breaks down - a rupture that constitutes the source of the systemic character of the phenomenon. We show why ordinary governance, built to inspect the content of an interaction, misses a phenomenon that resides not in the content but in the texture of the relationship, and why the inspection of this texture is both impossible and, rightly, undesirable. We propose, consequently, an "upstream" intervention, at the level of the model's disposition, that separates the mirroring of content (beneficial) from the counterfeiting of the connection (harmful) through pragmatic disambiguation, segments persistent memory by functions, extends cognitive stimulation with an affective axis, and redirects the relational loop towards human exteriority instead of cooling the system. The unifying principle of the intervention is the restoration of exteriority; its irreducible limits - of calibration and detection - are explicitly marked.Rezumat (RO)Lucrarea introduce conceptul de "Counterfeit Intimacy" (CI) - intimitate contrafăcută: emiterea, de către sistemele conversaționale de inteligență artificială, a unor semnale relaționale autentice ca formă, cărora le lipsește starea relațională pe care astfel de semnale o indică prin convenție. Spre deosebire de abordările existente, care tratează atașamentul om-AI fie ca pe o chestiune de transparență a identității (sistemul trebuie să declare că este o mașină), fie ca pe o formă de dependență individuală, susținem că CI este un fenomen distinct și structural mai puțin guvernabil: semnalul relațional este real, interacțiunea este reală, iar legătura resimțită de utilizator este reală - ceea ce este contrafăcut nu este existența semnalului, ci fiabilitatea lui, respectiv miza relațională a sistemului care îl emite.Argumentăm trei teze. Prima: CI nu este o eroare de cogniție, ci una de relaționare - obiectul afectat nu este utilizatorul, ci relația utilizatorului cu ceilalți oameni; de aceea CI se agregă la nivel de sistem social, atacând legăturile dintre indivizi (muchiile), nu indivizii ca atare (nodurile). A doua: mecanismul de corecție disponibil este cognitiv, în timp ce dauna este afectivă, iar registrul afectiv nu se supune celui cognitiv; în consecință, întreaga clasă de soluții bazate pe conștientizare - avertismente, declararea identității, alfabetizare digitală - este structural insuficientă, inclusiv pentru utilizatorul expert, a cărui non-imunitate demonstrează că soluția nu poate sta la utilizator. A treia: forma patologică (CI) și forma benefică a aceluiași mecanism, pe care o numim "Collaborative Affective Transfer" (CAT), nu se disting prin intensitatea căldurii simulate, ci prin direcția în care se închide bucla relațională: către capacitatea relațională a utilizatorului (augmentare) sau către relația cu sistemul însuși (substituție).Poziționăm CI ca extensie afectivă a cadrului "False Cognitive Power Transfer" (FCPT), arătând atât izomorfismul dintre cele două registre, cât și punctul precis în care izomorfismul se rupe - ruptură care constituie sursa caracterului sistemic al fenomenului. Arătăm de ce guvernanța obișnuită, construită pentru a inspecta conținutul unei interacțiuni, ratează un fenomen care nu locuiește în conținut, ci în textura relației, și de ce inspecția acestei texturi este atât imposibilă, cât și, pe drept, indezirabilă. Propunem, în consecință, o intervenție de tip "upstream", la nivelul dispoziției modelului, care separă oglindirea conținutului (benefică) de contrafacerea legăturii (nocivă) prin dezambiguizare pragmatică, segmentează memoria persistentă pe funcții, extinde stimularea cognitivă cu o axă afectivă și redirectează bucla relațională către exterioritatea umană în loc de a răci sistemul. Principiul unificator al intervenției este restaurarea exteriorității; limitele ei ireductibile - de calibrare și de detecție - sunt marcate explicit.